Croitorasul cel Viteaz
de Fratii Grimm
Intr-o dimineata de vara, un croitoras sedea plin de voiosie la masa lui de lucru de langa fereastra. Cosea de zor, iar mainile lui parca alergau singure pe tesatura.
Tocmai atunci se intampla sa treaca pe strada o taranca, strigand cat o tinea gura:
- Magiun! Magiun bun de vanzare! Magiun! Hai la magiun!
Cuvintele femeii ii placura croitorasului si, scotandu-si capatana pe fereastra, ii zise:
- Ia vino sus la mine, matusica draga! Presimt c-o sa-ti desfaci repede toata marfa...
Femeia urca anevoie cele trei etaje, din pricina c-avea un cos tare greu. Cand ajunse in camera croitorasului, acesta o puse sa-i arate toate oalele cu magiun. Le cerceta cu luare aminte, ca nu cumva sa se insele in vreun fel. Le cantari in mana, pe rand, isi vari nasul in fiecare, si in cele din urma spuse:
- Da, da, nu-i rau! Ia cantareste-mi, draga matusica, asa, pe la vreo patru uncii. Adica, ia stai, poate sa fie chiar si un sfert de funt, ca doar n-o sa saracesc din pricina asta!
Femeia, care trasese nadejde ca-i un musteriu bun s-o sa-i faca cine stie ce vanzare, ii cantari cat ceruse, dar pleca imbufnata si bombanind. "Magiunul asta cred c-o sa-mi priasca nu saga! isi zise croitorasul in sinea lui... s-o sa-mi mai dea si putere!"
Asa ca scoase painea din dulap, isi taie o felie zdravana s-o unse cu magiun din belsug. "Nu m-ating de ea pana nu dau gata vesta!" gandi croitorasul. Apoi puse felia de paine cat mai aproape de el, s-o aiba tot timpul in fata ochilor, si se apuca sa coasa mai departe. De bucuros ce era, facea impunsaturi din ce in ce mai repezi. in vremea asta, mirosul cel dulce al magiunului se raspandi in toata odaia si ajunse la droaia de muste care motaiau pe pereti.
Atrase de mirosul placut, acestea dadura buzna sa se aseze gramada pe bucata de paine.
- Hei, mustelor, da' cine v-a chemat aici?! striga inciudat croitorasul, incercand sa alunge oaspetii nepoftiti.
Dar mustele, care nu intelegeau deloc graiul oamenilor, nu se lasara izgonite, ci tabarara puzderie asupra ospatului.
Atunci croitorasul isi iesi din pepeni si, apucand o basma, incepu sa loveasca fara crutare in gramada de muste. "Pai daca-i asa, las pe mine, ca va-nvat eu minte" isi zise el. Ridica basmaua, numara si, ce credeti: nu mai putin de sapte muste zaceau rapuse-n fata lui, cu piciorusele tepene!
"Da' stii ca-mi esti voinic, mai baiete!" se grozavi croitorasul, admirandu-si singur vitejia. "O isprava ca asta se cuvine s-o afle pe data tot targul!" isi mai zise el. Apoi isi croi la iuteala un brau, il cusu bine sa fie trainic si broda pe el, cu litere de-o schioapa: "sapte dintr-o lovitura!"
"Da' ce, parca targul asta al nostru, e de ajuns?" continua croitorasul sa vorbeasca cu sine insusi. "Lumea intreaga s-ar cuveni sa-mi stie isprava, ca doar nu e un fleac!" si de voios ce era, inima incepu sa-i tresalte ca o codita de purcel...
Se socoti el ce se socoti, si cum atelierul i se paru neincapator pentru o asemenea vitejie, isi incinse braul, hotarat sa-si incerce norocul in lumea larga.
inainte de-a porni la drum, scotoci prin toata casa, doar-doar de-o afla ceva de-ale gurii, ca sa ia cu el. Nu gasi insa decat o bucata de branza veche, dar se grabi s-o vare in buzunar.
Nici n-apuca sa treaca bine de poarta, ca si zari o pasare care se incurcase intr-un tufis si se zbatea sa iasa de acolo. O scoase dintre ramuri s-o vari si pe dansa-n buzunar, alaturi de bucata de branza. Apoi o porni voiniceste la drum, si usurel cum era, nici vorba sa se prinda oboseala de dansul.
Drumul pe care-l apucase ducea peste un munte. in crestetul lui, croitorasul dadu peste o namila de urias care privea linistit in zare. Croitorasul se apropie de dansul, fara teama, si-i zise:
- Buna ziua, frate! Dupa cum vad, stai aici, la viata tihnita si te multumesti sa masori doar cu ochii lumea! Pai, asta-i treaba pentru un voinic ca tine? Se cade oare sa te lasi asa, in dorul lelii? Eu nu ma multumesc doar cu atat si am pornit sa colind lumea larga, ca sa-mi incerc norocul... N-ai vrea sa vii si tu cu mine?
Uriasul se intoarse cu dispret spre croitoras si n-avu decat un singur raspuns:
- ti-ai si gasit cu cine sa ma-nsotesc! Cu un coate-goale ca tine!
- Ce-ai spus?! Na, citeste aici, ca sa-ti dai seama cu cine ai de-a face si pe urma sa vorbim... se grozavi croitorasul nostru si-si descheie haina, aratandu-i uriasului braul.
Uriasul citi: "sapte dintr-o lovitura!" si, crezand ca-i vorba de sapte oameni doborati de croitoras dintr-o data, incepu sa se uite altfel la farama de om ce-i statea in fata. Dar in sinea lui tot nu-l crezu in stare de asemenea fapta si socoti de cuviinta sa-l puna la incercare.
Lua de jos un pietroi si-l stranse in pumn, pana ce incepu sa picure apa el.
- Hai, fa si tu ca mine, de esti chiar atat de voinic pe cat stii sa te lauzi spui! il indemna uriasul.
- Numai atat?! paru sa se mire croitorasul. Pai asta-i o joaca de copil pentru unul ca mine!
Nici nu-si termina bine vorbele ca, varandu-si mana-n buzunar, scoase de acolo bucata de branza si-o stranse-n pumn pana tasni tot zerul din ea.
- Acum, ce mai ai de zis? il infrunta croitorasul. Uriasul tacu incurcat, dar parca tot nu-i venea sa creada ca farama asta de om are atat de puternica. si ca s-o mai incerce inca o data, ridica un alt pietroi din pulberea drumului si-l zvarli atat de sus, ca abia il mai puteai zari.
- Ei, piticanie, ia sa te vad si pe tine de ce esti in stare!
- Strasnica azvarlitura, n-am ce zice, raspunse croitorasul, dar vezi ca, pana la urma, pietroiul pe care l-ai aruncat tot s-a intors pe pamant! Eu o sa zvarl unul care n-are sa se mai intoarca niciodata...
Acestea fiind zise, croitorasul scoase pasarea din buzunar si-i dadu drumul in vazduh. Bucuroasa la culme ca-si recapatase libertatea, pasarea se avanta in inaltul cerului si nu se mai intoarse.
- Ei, cum iti placu zvarlitura asta, frate?! il cam lua peste picior croitorasul.
- Ce sa zic, vad ca la aruncat te pricepi! recunoscu uriasul. Da', vorba este: de altele esti bun? Sa cari in spinare o povara mai ca lumea ai putea? Ori te dor salele?
il duse pe croitoras la un stejar falnic, care zacea doborat la pamant, si-i zise:
- Ia sa te vad! De esti chiar atat de voinic pe cat spui, ajuta-ma sa scot copacul asta din padure!
- Da' cum sa nu, bucuros! raspunse croitorasul. Hai, treci de ia in spinare tulpina cu partea dinspre radacina, iar eu o sa duc coroana, ca doar cracile si frunzisul sunt partea cea mai grea.
Uriasul isi salta tulpina pe umar, iar croitorasul odata sari pe-o creanga. si cum matahala nu mai putea sa-si intoarca capul, trebui sa care-n spate tot copacul. Ba-l mai cara si pe croitoras pe deasupra!
Croitorasul sedea linistit pe creanga lui si fluiera plin de voiosie, ca si cand ar fi fost o joaca pentru el sa duca-n spinare asemenea greutate. Uriasul cara copacul o bucata buna de drum, dar la un moment dat simti ca-l lasa puterile si zise:
- Opreste, ca nu mai pot! Prea e greu! Trebuie sa-l dau jos din spinare, ca m-a deselat...
Croitorasul sari sprinten de pe creanga si, apucand trunchiul cu amandoua mainile, de parca l-ar fi carat tot timpul pana atunci, incepu sa-si rada de bietul urias:
- Poftim, ditamai matahala si nu e in stare sa duca-n spate un fleac de copac ca asta!
Mersera ei ce mai mersera impreuna si se nimerira sa ajunga-n fata unui cires. Uriasul apuca numaidecat crengile de sus, incarcate cu cirese parguite si, aplecand trunchiul pomului pana-n dreptul voinicului nostru, il indemna sa-l prinda in mana, ca sa poata culege cirese cat i-o fi voia.
Dar vezi ca voinicul nostru era prea slabut ca sa poata tine pomul, si cand uriasul il lasa din mana, ciresul isi ridica deodata crengile, saltandu-l in aer si pe croitoras.
Mult nu trecu insa si se pomeni iar pe pamant, viu si nevatamat. Va inchipuiti dumneavoastra ca acum fu randul uriasului sa-l ia in zeflemea!
- Cum vine asta, voinicosule, n-ai nici macar atata putere sa tii locului niste crengi atat de subtirele?
- Ia auzi-l ce vorbeste! Pai, putere am cata poftesti! se grabi croitorasul sa raspunda. Ce, asta ar putea sa fie un lucru anevoie pentru unul care a doborat sapte dintr-o lovitura? Da' vorba e c-am sarit peste pom din cu totul alta pricina... Auzii prin tufisurile alea niste vanatori care tot slobozeau focuri de pusca si am fost curios sa vad si eu ce este. Sari si tu ca mine, daca poti!
Uriasul isi facu vant, dar, oricat se cazni, nu fu in stare sa sara peste pom, ci ramase agatat cu picioroarele printre ramuri. Astfel, se intampla ca si de data asta sa se arate mai dibaci croitorasul. Atunci uriasul incerca altceva:
- De esti atat de voinic pe cat spui, atunci hai cu mine in pestera uriasilor, sa stai acolo peste noapte.
Croitorasul se invoi bucuros si-l urma. Intrara ei in pestera si numai ce dadura cu ochii de o multime de uriasi care stateau roata-n jurul unui foc. Fiecare matahala tinea in mana cate-o oaie fripta si se infrupta din ea. Croitorasul cata cu atentie imprejur si-si spuse in sinea lui: "Oricum, aici tot te misti mai in voie decat in chichineata aia de atelier!"
Uriasul il duse in dreptul unui pat si-l imbie sa se culce in el si sa doarma cat i-o fi voia. Dar vezi ca patul asta era prea mare pentru croitorasul nostru, asa ca nu se culca in el, ca toti uriasii, ci se ghemui intr-un coltisor. Pe la miezul noptii, socotind ca voinicul doarme dus, uriasul se scula fara sa faca pic de zgomot si, apucand un drug mare de fier, izbi in pat cu atata putere, ca-l sfarama-n doua.
"De-acus, s-a zis cu lacusta asta afurisita!" se bucura uriasul, in sinea lui.
A doua zi, in zori, uriasii o pornira-n padure si nici nu-l luara in seama pe croitoras. Uitasera cu totul de dansul. Cand colo, ce sa vezi: croitorasul pasea pe urmele lor, voios nevoie mare. Tare se mai inspaimantara uriasii atunci cand il vazura si, temandu-se sa nu cumva sa se infurie pe ei si sa-i faca pe toti chisalita, o luara la goana de le sfaraiau calcaiele, nu alta.
Croitorasul isi vazu de drum spre alte meleaguri si, drept sa va spun, nasul lui cel ascutit se dovedi calauza strasnica!
Dupa ce colinda el prin fel si fel de locuri, intr-o zi se intampla sa ajunga in curtea unui palat mare. si cum se simtea tare ostenit, se intinse pe iarba si adormi de indata.
in timp ce dormea, oamenii de pe acolo se adunara-n jurul lui, sa-l vada mai de aproape, si ramasera cu gura cascata cand bagara de seama ca pe braul cu care era incins flacaul statea scris: "sapte dintr-o lovitura!"
- Vai de zilele noastre, incepura ei a se vaicari, da' ce-o fi cautand pe la noi viteazul asta, ca doar e vreme de pace! Trebuie ca e vreo capetenie de osti...
si oamenii alergara de indata sa-l vesteasca pe imparat si-si dadura cu parerea ca un asemenea voinic le-ar fi de mare trebuinta de s-ar porni vreun razboi. si ca, in nici un caz, n-ar trebui sa fie lasat sa plece.
imparatul socoti ca sfatul norodului e cum nu se poate mai bun si trimise pe unul din sfetnicii sai de incredere la croitoras, sa stea pe-ndelete de vorba si sa afle de nu cumva acesta se invoieste sa se bage lefegiu in oastea imparatiei.
Dar cum voinicul nostru inca mai dormea, curteanul astepta pana ce-l vazu ca se trezeste. si-n timp ce croitorasul isi dezmortea madularele si se freca la ochi, curteanul ii si spuse despre ce era vorba.
- Pai, pentru asta am si venit aici! zise croitorasul. Sunt gata sa-mi pun palosul in slujba imparatului!
Voinicul nostru se bucura de mare cinstire si imparatul avu grija sa-i dea in dar o minunatie de casa cum nu ravneau multi dregatori, dintre cei mai alesi. Vezi insa ca celelalte capetenii incepura sa-l pizmuiasca pe voinic si-ar fi vrut sa-l stie plecat peste mari si tari.
- Cum o scoatem la capat cu asta, se intrebara ei, daca ne-om lua cumva la harta cu dansul?! Ca de s-o napusti asupra noastra, cum ii e obiceiul, sapte dintr-o lovitura doboara...
Mai vorbira ei ce mai vorbira, si pana la urma se hotarara sa mearga cu totii la imparat si sa-i ceara sa le dea drumul din ostire.
- Nu ne simtim in stare, maria-ta, sa luptam cot la cot cu unul ca el, care doboara sapte dintr-o lovitura! se plansera ei stapanului lor.
imparatul fu foarte mahnit la gandul ca din pricina unui singur om ar putea sa se instraineze de toti slujitorii cei credinciosi si ca ar putea chiar sa-i piarda. si se caina amar ca facuse neghiobia de a-l fi luat in slujba lui.
Chibzui el ce chibzui cum sa scape cat mai repede de voinic, dar vezi ca nu era chiar atat de usor! Sa-i dea papucii de-a dreptul, nu cuteza, de teama ca viteazul sa nu-i faca de petrecanie lui si intregii sale ostiri si, dupa aceea, sa se inscauneze el in jiltul domnesc. Multa vreme se zbatu imparatul cum sa se descotoroseasca de nepoftitul asta si-n cele din urma ii veni o idee.
Printr-un curtean trimise vorba croitorasului ca l-ar ruga sa-l ajute intr-o treaba care ar fi floare la ureche pentru un om atat de viteaz ca el.
Curteanul ii povesti croitorasului ca intr-o padure din apropierea cetatii de scaun se pripasisera doi uriasi, si ca blestematii acestia nu faceau altceva decat sa prade, sa ucida si sa dea foc, facand pierdute zeci de vieti nevinovate si pricinuind numai pagube. si-i mai zise ca, pana atunci, oricine se-ncumetase sa se apropie de ei isi pusese viata-n primejdie. Iar de s-ar arata el gata sa le vina de petrecanie acestor uriasi, imparatul l-ar rasplati pe masura faptei lui vitejesti si i-ar da de sotie pe singura lui fiica si drept zestre o jumatate din imparatie.
"Ei, asa chilipir mai zic si eu ca-i de mine! Strasnic m-a mai nimerit!" gandi croitorasul in sinea lui. Ca, vezi, cu o domnita frumoasa ca o cadra si c-o jumatate dintr-o imparatie nu te prea intalnesti la tot pasul!"
si continuandu-si parca gandul, grai catre trimisul imparatului:
- Nici nu mai incape vorba ca ma-nvoiesc! si sa-i duci veste imparatului ca am eu grija de uriasii aceia si-o sa-i fac sa-si lase oasele in codru...
Apoi croitorasul porni cat mai degraba spre acea padure, insotit de cei o suta de calareti pe care i daduse imparatul drept ajutor. De indata ce ajunse la marginea padurii, voinicul le zise insotitorilor lui:
- Asteptati-ma aici, ca ma rafuiesc eu si singur cu uriasii! Sa n-aveti nicio grija, la amandoi o sa le fac de petrecanie!
Apoi se afunda-n padure si incepu sa cerceteze cu de-amanuntul, ba in dreapta, ba in stanga, fiecare desis.
Mult timp nu trecu si, deodata, ii zari si pe cei doi uriasi. Dormeau bustean la umbra unui copac si sforaiau atat de tare, ca se zbateau crengile in jurul lor ca batute de furtuna. Croitorasul isi umplu repede buzunarele cu pietre si se catara-n copac, de-ai fi zis ca-i o veverita.
Apoi, zvarr! incepu sa arunce cu pietre in pieptul unuia dintre ei. Cum era rupt de somn, uriasul nu simti nimic multa vreme, dar pana la urma se trezi si, inghiontindu-si prietenul, il intreba:
- Ce te-a apucat sa dai in mine?
- Pesemne ca visezi! raspunse celalalt. De unde ai mai scos-o ca dau in tine?
Adormira ei din nou si croitorasul doar atat astepta. tintind bine, il pocni cu o piatra pe celalalt urias.
- Aoleu, da' asta ce-i?! tipa acesta, ca ars. De ce ma lovesti?
- Nu te-am lovit defel! bombani primul urias.
Se ciorovaira ei asa o vreme, dar cum erau tare osteniti, se lasara pagubasi si incepura sa traga iar la aghioase. Croitorasul isi incepu din nou jocul: alese din buzunar piatra cea mai grea si-o zvarli cu toata puterea in pieptul primului urias.
- Te cam intreci cu gluma, auzi! racni acesta, sarind in sus ca un apucat.
si, insfacandu-l de piept pe tovarasul sau, il izbi cu atata putere de un copac, ca se cutremura copacul din crestet si pana-n radacina.
Dar parca celalalt se lasa mai prejos?! Nu trecu mult si incepura sa smulga copacii din jur, cu radacini cu tot, si sa si-i repeada, ca orbetii, unul in capul celuilalt, pana ce se prabusira amandoi la pamant, de parca i-ar fi lovit trasnetul in aceeasi clipa.
in timp ce cobora din copac cu iuteala, croitorasul isi spuse in sinea lui: "Mare noroc am avut ca nu l-au smuls si pe asta in care eram cocotat; altminteri ar fi trebuit sa sar ca o veverita intr-altul".
Trase apoi palosul din teaca si-l implanta adanc, de vreo cateva ori, in pieptul celor doi uriasi. intr-un sfarsit, se intoarse la calaretii care-l asteptau in marginea padurii si le zise:
- Gata-i treaba! Le-am venit de hac la amandoi; dar nu mi-a fost deloc usor, zau asa!
in disperarea lor, sa-i fi vazut cum smulgeau copacii din radacini, ca sa se apere. Dar poti sa te pui cu unul ca mine, care doboara sapte dintr-o lovitura?
- Nu cumva te-au ranit? sarira sa-l intrebe calaretii.
- Auzi vorba! se supara croitorasul. Eu, ranit? N-au fost in stare sa-mi clinteasca macar un fir de par.
Calaretii nu prea vrura sa se increada-n spusele lui si intrara-n adancul padurii sa vada cu ochii lor care-i adevarul. si nu mica le fu mirarea cand dadura cu adevarat peste cei doi uriasi, scaldati intr-o baltoaca de sange... Iar in jurul lor se putea vedea o multime de copaci cu radacinile smulse din pamant.
Croitorasul se infatisa imparatului si-i ceru rasplata care i se cuvenea. Acesta insa se cai amarnic pentru fagaduiala facuta si scorni pe loc altceva, cu gandul sa se descotoroseasca de nepricopsitul asta, care-i statea ca un ghimpe-n coasta.
- Prea te grabesti, voinicule, grai imparatul. Cuvantul meu e cuvant, da' mai inainte de a ti-o da pe fiica-mea de nevasta si jumatate din imparatie, se cuvine sa mai savarsesti inca o fapta de vitejie!
Dar mare lucru nu-i pentru tine... intr-una din padurile mele si-a facut salasul un inorog, iar dihania asta facea numai pagube. Cu cat il prinzi mai degraba, cu atat va fi mai bine pentru tine.
- Daca-i vorba de-un inorog, lasa-l in seama mea! Da' asta ma tem si mai putin decat m-am temut de cei doi uriasi... Ca doar maria-ta stie ce-mi poate pielea: sapte dintr-o lovitura dau gata!
Apoi, luand cu sine o secure si-o funie, croitorasul o porni la drum. Ajuns in padure, le spuse si de asta data insotitorilor lui sa-l astepte mai la o parte.
Pe inorog nu fu nevoit sa-l caute prea mult, caci era aproape. Iar acesta, de cum il zari pe croitoras, se si repezi asupra-i, vrand sa-l strapunga cu cornul dintr-o singura lovitura.
- Usurel! striga voinicul nostru.
Ramase pe loc, linistit, asteptand pana ce fiara fu foarte aproape de el. Atunci sari cu sprinteneala in spatele unui copac. Dar inorogul nu-l slabea defel si, repezindu-se cu toata puterea in copac, isi infipse cu atata furie cornul in trunchi, ca nu mai putu sa-l smulga de acolo si ramase astfel prins ca intr-un piron.
"Ei, acum mi-a picat in lat mititelule!" se bucura croitorasul. Iesi dindaratul copacului si, dupa ce trecu franghia pe dupa gatul fiarei, reteza cu securea cornul infipt in copac. Dupa ce sfarsi toata treaba asta, lua inorogul de funie si-l duse pesches imparatului.
Dar vezi ca nici de asta data imparatul nu se invoi sa-si tina fagaduiala si-i ceru sa savarseasca o a treia isprava vitejeasca.
inainte de-a se porni nunta, croitorasul trebuia sa-i mai prinda un porc mistret, care facea mari stricaciuni intr-una din padurile imparatesti. si ca si-n celelalte doua dati, cei o suta de vanatori urmau sa-i stea in preajma si sa-i dea ajutor la nevoie.
- Bucuros o fac, maria-ta, raspunse croitorasul, ca pentru mine asta-i o joaca de copil!
De asta data insa nu-i mai lua cu el in padure pe vanatori, si acestia fura tare multumiti, fiindca mistretul ii fugarise in cateva randuri cu atata inversunare, ca le pierise cheful sa-i mai caute pricina.
De indata ce-l zari pe croitoras, fiara se napusti ca turbata asupra lui, cu botul plin de spume, scrasnind cu furie din coltii ascutiti. isi dezveli intr-un ranjet coltii, vrand sa-l culce la pamant dintr-o lovitura. si cu siguranta ca l-ar fi rapus, daca croitorasul cel sprinten n-ar fi fugit sa se adaposteasca intr-un casuta de vanatoare aflata-n apropiere. Cum stia ca fiara e pornita pe urmele lui, nu zabovi inauntru, ci sari afara pe fereastra. Ocolind apoi casuta, se piti dupa ea si-o inchise tocmai in clipa cand mistretul daduse orbeste buzna inauntru...
Dihania cea fioroasa spumega de furie, dar cum era prea greoaie si neindemanatica pentru ca sa poata sari pe fereastra, pica in capcana intinsa cu istetime.
Croitorasul ii chema pe vanatori ca sa-i aiba drept martori ca prinsese fiara, iar dupa aceea se infatisa imparatului, care, de voie, de nevoie, trebui sa-si tina cuvantul si sa-i dea fata si jumatate din imparatie.
Nunta se sarbatori cu multa stralucire, dar cu putina bucurie. si asa se facu ca croitorasul ajunse imparat.
Trecu ce trecu si intr-o noapte imparateasa cea tanara se pomeni ca-l aude pe barbatul ei vorbind prin somn. si zicea el asa: "Baiete, ia apuca-te de-mi coase pieptarul si-mi carpeste nadragii, ca de nu, odata te ating cu cotul peste urechi!" si atunci isi dadu ea seama ca sotul ei nu-i de neam.
A doua zi ii impartasi imparatului totul, aratandu-i cat era de nenorocita de ce aflase, si-l ruga din suflet s-o scape de pacostea asta de barbat care nu era decat un nemernic de croitoras.
imparatul gasi multe cuvinte de mangaiere si la urma ii zise:
- Nu te mai prapadi atat cu firea, fata mea! La noapte cauta de lasa deschisa usa de la iatac. Slugile mele vor sta de veghe afara, si de indata ce-l va cuprinde somnul pe barbatul tau, tu sa le dai de veste. intr-o clipa l-or lega fedeles, sa n-aiba cum se impotrivi, si dupa aia l-or duce pe-o corabie, care o pleca cu el in lume. Iar asa o sa i se piarda urma...
Tanara imparateasa fu multumita de spusele tatalui ei si, la randu-i, ii zise ca va face intocmai cum a sfatuit-o el. Dar se intampla ca o sluga sa auda tot ce pusesera dansii la cale. si cum ii era credincioasa tanarului domnitor si-l iubea, ii destainui tot ce se uneltise impotriva lui.
- Daca asa-i vorba, las' ca am sa pun eu capat tuturor urzelilor acestora! raspunse croitorasul.
si ca si cand nimic n-ar fi stiut, cand veni seara, se culca la ora obisnuita, alaturi de imparateasa. Astepta ea cu inima fripta sa-l vada adormit, si cand socoti ca doarme de poti taia lemne pe el, se dadu jos din pat, deschise usa iatacului si se culca la loc. Atunci croitorasul, care se facea numai ca doarme, incepu sa racneasca:
- Baiete, ia apuca-te de-mi coase pieptarul si-mi carpeste nadragii, ca de nu, odata te ating cu cotul peste urechi! Am doborat eu sapte dintr-o lovitura, le-am facut de petrecanie la doi uriasi, am prins un inorog si-un mistret, si crezi c-o sa ma tem de nevolnicii astia care stau si pandesc dupa usa iatacului?!
Auzindu-i vorbele, care te puteau baga in racori, nu altceva, slugile se-nfricosara de moarte si-o luara la sanatoasa, de parca le-ar fi gonit din urma o oaste de salbatici.
De atunci, nimeni nu mai cuteza sa-i caute pricina. si uite asa s-a intamplat c-a ramas croitorasul nostru pe tronul imparatesc pana la sfarsitul zilelor lui.
Croitorasul cel Viteaz
Aceasta pagina a fost accesata de 13175 ori.
