Fata mosului cea cuminte si harnica si Fata babei cea haina si urata
de Fratii Grimm
A fost odata un mos si mosului astuia ii murise nevasta, si-a mai fost si-o femeie batrana, si femeii asteia ii murise barbatul. si mosneagul avea o fata si babuta avea si ea o fata. Fetele se cunosteau de cand erau micsoare si totdeauna le vedeai preumblandu-se impreuna. si dupa fiece plimbare veneau de brat la casa vaduvei. si iata ca-ntr-o zi, baba ii spuse fetei mosneagului:
- Fata, hai, ia asculta aici: spune-i lui tata-tau sa ma ia de nevasta, si de s-o invoi, o sa te tin ca-n puf si-o sa-ti dau in fiecare dimineata numai lapte, ca sa-ti speli fetisoara, iar de baut, numai vin da-l bun, iar fetei mele o sa-i dau apa de spalat si apa de baut.
Fata se duse acasa si-i spuse lui taica-sau vorbele femeii. Omul ramase pe ganduri si tot chibzuia:
- Oare ce sa fac? Ca insuratoarea e si desfatare, dar si chin!
si pentru ca nu se putea hotari nici intr-un fel, nici intr-altul, isi scoase in cele din urma cizma din picior si-i spuse fetei:
- Uite, cizma asta are o gaura in talpa. Du-te cu ea in pod si atarn-o de cuiul cel mare din grinda si vezi de toarna apa in caramb. Daca apa nu s-o scurge din cizma, sa stii ca ma-nsor, iar de n-o tine apa, nu ma mai insor, asta-i hotarat!
Fata facu asa cum ii spusese taica-sau, dar gaura din talpa se stranse de apa si cizma ramase plina pana-n marginea carambului. Dupa ce vazu cum sta treaba, fata se duse degraba la taica-sau de-i spuse ce s-a intamplat cu apa din cizma. Se mira el de cele ce-i spusese fata si, pana la urma, se urca in pod sa se incredinteze cu ochii lui de-i adevarat ori ba. si vazand el ca fata-i spusese numai adevarul, se duse la vaduva si-o lua de nevasta.
Dis-de-dimineata, cand se sculara fetele din asternut, fata unchiasului gasi lapte de spalat si vin de baut, iar fata babei, apa de spalat si apa de baut. A doua zi insa, amandoua fetele nu gasira decat apa de spalat si apa de baut. si asa a ramas sa fie in toate zilele de aici inainte...
Mastera o dusmanea de moarte pe fata mosului si, pe zi ce trecea, nu stia ce sa mai scorneasca pentru a o obidi si a o face sa se scarbeasca de viata.
si in acelasi timp o si pizmuia pe fata, fiindca era frumoasa si buna, pe cata vreme a ei era urata si haina la suflet.
intr-o iarna, pe vremea cand crapau si ouale corbului de ger si zapada se asternuse atat de inalta peste dealuri si vai ca trebuia sa inoti prin ea, nu alta, baba facu o rochie de hartie si, chemand-o pe fata unchiasului, ii zise:
- imbraca-te cu rochia asta si du-te chiar acu' in padure de-mi culege un cosulet cu fragi, ca mi s-a facut pofta!
- Doamne, Dumnezeule, spuse fata, dar unde s-au mai pomenit fragi pe timp de iarna!? Pamantul e inghetat bocna si-i atata zapada, ca a acoperit totul... si-apoi, cum o sa umblu numai in rochia asta de hartie?! Ca afara e un ger de-ti taie suflarea si te-ngheata. si-o sa sufle crivatul prin rochie si mi-or sfasia-o maracinii!
- Cum, indraznesti sa mi te pui impotriva? se stropsi la ea mastera. Misca-te de aici cat mai iute si nu care cumva sa-mi vii fara fragi!
ii dete apoi o farama de paine uscata si-i zise:
- Asta o sa-ti fie de ajuns pentru toata ziua si inca prea mult!
Dar in sinea ei gandi: "Las' ca o sa ingheti tu de frig si o sa mori de foame si n-o sa te mai vad inaintea ochilor!"...
Fata n-avu incotro, imbraca rochia de hartie, lua cosuletul si porni in padure. Cat cuprindeai cu ochiul nu se zarea decat zapada si iar zapada, si nici un firicel de iarba nu-si arata pe nicaieri sabiuta-i verde. Cand ajunse fata in padure, vazu o casuta la fereastra careia priveau trei pitici barbosi. Fata le dadu binete si batu cu sfiala la usa. Piticii, care o vazusera inca de pe drum, rostira cu totii-ntr-un glas:
- Intra, fetita, intra!
Fata pasi pragul, se aseza pe lavita de langa vatra, ca sa se incalzeasca si incepu sa muste din codrul de paine uscata.
- Da-ne si noua o bucatica, o rugara piticii, ca n-am luat nimic in gura pe ziua de azi!
- Cu draga inima! le raspunse fata, rupse in doua bucata de paine si le dadu jumatate.
- Ce cauti in padure pe-o vreme cainoasa ca asta, copila draga? o intrebara piticii. si cum se face ca pe un ger ca asta de crapa pana si pietrele umbli atat de subtirel imbracata?!
- Ce-s eu de vina daca pe asta mi-a dat-o s-o imbrac mama vitrega! zise fata, oftand cu obida. Mi-a poruncit sa umplu cu fragi cosuletul de-l vedeti aici si m-a amenintat ca de nu l-oi putea umple nu mai am ce cauta acasa!
Dupa ce fata isi sfarsi bucatica de paine, piticii ii dadura o matura si-i zisera:
- Ia du-te de matura zapada de la usa din dosul casei! Cum iesi din odaie, piticii incepura sa se sfatuiasca intre ei:
- Ce sa-i daruim noi fetei, pentru ca a fost cuminte si buna si a impartit painea cu noi?
Primul dintre pitici grai:
- Eu ii menesc sa fie din zi in zi mai frumoasa.
Al doilea urma:
- Iar eu, ca de cate ori deschide gura sa rosteasca o vorba, sa-i cada cate-un galben din gura.
Iar al treilea zise:
- Iar eu, ca sa vina un fecior de imparat si s-o ia de nevasta.
Fata facu precum ii spusesera piticii. Matura zapada din dosul casutei si ce credeti ca-i fu dat sa vada? O multime de fragi isi aratau capsoarele deasupra zapezii, toate rosii ca sangele, de coapte ce erau! Cu inima plina de bucurie, fata se grabi sa-si umple cosuletul si, dupa ce multumi piticilor si-si lua ramas bun de la fiecare, porni in fuga spre casa sa duca fragii.
Cum intra pe usa si dadu buna seara, numai ce se pomeni ca-i pica un ban de aur din gura. Povesti apoi ce i s-a intamplat in padure si de cate ori spunea o vorba ii cadea cate-un ban de aur, astfel ca-n scurta vreme se umplu intreaga odaie.
- Ia te uita ce nesocotinta, sa arunci asa cu banii...? facu sora-sa vitrega si-n sufletul ei era neagra de pizma.
si pe data se hotari sa plece si ea in padure. Dar mama-sa cauta s-o opreasca zicandu-i:
- Nu te las, fata mamei, ca ma tem sa nu-mi degeri pe drum de frig, ca sufla crivatul cum nu s-a mai pomenit.
Dar fata nici nu voi sa auda de asa ceva si starui mortis in hotararea ei. Daca vazu baba ca nu e chip s-o induplece, ii facu o scurteica buna, captusita cu blana, si-i pregati, sa aiba de drum, paine cu unt si cozonac.
Fata se incotosmana cu blana si-o porni apoi spre padure. si nu se opri decat cand ajunse in dreptul casutei piticilor. Piticii se aflau tot la geam si priveau afara, dar fata nici nu-i lua in seama si nu le dadu binete. si intra buzna pe usa, fara s-o pofteasca nimeni. Ajunsa in casa, isi cauta un loc langa vatra si incepu sa infulece cu pofta.
- Da-ne si noua putin, o rugara piticii.
Dar fata raspunse cu gura plina:
- Da' stiti c-aveti haz! Abia de-mi ajunge mie; de unde sa va mai dau si voua?!
Dupa ce sfarsi de mancat, piticii ii zisera:
- Ia matura asta si du-te de matura zapada la usa din dos!
- Cautati-va pe altul sa va mature zapada, ori de nu, maturati singuri, le raspunse fata manioasa, ca doar n-am slugarit la usa voastra!
Statu ea o bucata de vreme pe lavita de langa cuptor si, vazand ca piticii n-au de gand sa-i daruiasca nimic, iesi pe usa afara, suparata foc.
Dupa ce o vazura plecata, piticii incepura sa se sfatuiasca intre ei:
- Ce sa-i menim pentru ca-i atat de pizmasa si haina la suflet si nu se indura sa dea nimanui nimic?
Primul pitic grai:
- Eu ii menesc sa fie din zi in zi mai urata!
Cel de-al doilea urma:
- Iar eu, ca de cate ori o rosti o vorba, sa-i sara cate-o broasca din gura!
Al treilea grabi sa-i ureze si el:
- Iar eu, sa-i cada pe cap atatea nenorociri si sa indure atatea suferinte cate i se cuvin pentru cainosenia ei!
Fata cauta ce cauta prin padure si, negasind fragi, porni manioasa spre casa. si cum pasi pragul, vru sa-i povesteasca maica-sii ce-a vazut in padure, dar n-apuca sa rosteasca o vorba, ca-i si sari din gura o broasca. si tot asa, de cate ori da sa spuna ceva, lepada cate-o broasca, ca toata lumea se ferea din calea ei, cuprinsa de scarba.
Cand vazu ce pacoste a dat peste capul fiica-sii, baba se invenina de necaz si nu stiu ce blestematii sa mai scorneasca pentru a o pierde pe fata unchiasului, care din zi in zi se facea tot mai frumoasa. in cele din urma lua o caldare si o puse pe foc, iar cand apa incepu sa dea in clocot, arunca inauntru mai multe caiere de in, pe care le lasa sa fiarba bine. Cand socoti c-au fiert de ajuns, i le puse fetei pe umeri si, dandu-i un topor, o trimise la garla sa faca o copca in gheata si sa inalbeasca tortul.
Fata se supuse, ca n-avea incotro, si, ducandu-se la garla, incepu sa sparga gheata cu toporul. si cum spargea ea asa, numai ce vede venind o caleasca trasa de patru cai albi, in care se afla imparatul. Caleasca opri drept in fata ei si imparatul, scotandu-si capul pe fereastra, o intreba cu blandete:
- Fata mea, cine esti si ce faci aici?
- Sunt o fata sarmana si inalbesc tortul, raspunse ea.
imparatului i se facu mila de dansa si cand vazu cat e de frumoasa o intreba din nou:
- N-ai vrea sa vii cu mine?
- Ba as vrea cu draga inima! grai fata, care nu mai putea de bucurie ca-n sfarsit avea sa scape de baba si de sora ei vitrega.
Fata se urca apoi in caleasca si porni la drum in tovarasia imparatului. si de-ndata ce sosira la palat, facura nunta mare, dupa cum ursisera piticii din padure.
Dupa un an imparateasa nascu un fecior. Cand auzi mastera de norocul care daduse peste fata, veni impreuna cu fiica-sa la palatul imparatesc, chipurile s-o vada, ca li-era dor.
Dar planul lor era ticluit dinainte si, cand imparatul iesi din iatac pentru catava vreme, zgripturoaica o si apuca pe imparateasa de cap, iar fiica-sa de picioare si, ridicand-o din pat, o zvarlira pe fereastra in raul care curgea pe langa zidurile palatului. Fata cea urata se grabi sa se culce in locul imparatesei si baba ii trase asternutul pana peste cap, ca sa nu fie cumva recunoscuta. Cand se intoarse imparatul si vru sa stea de vorba cu imparateasa, baba il opri zicandu-i:
- Da-i pace, maria ta, ca acum naduseste si nu i-e gandul sa stea la taclale!
imparatul nu banui nimic rau si veni a doua zi. Dar de cum intra in vorba cu nevasta-sa, baga de seama ca la fiecare vorba de-a ei ii sare cate-o broasca din gura, pe cata vreme, inainte, ii sareau numai bani de aur.
Se minuna el de schimbarea asta si-o intreba pe baba daca nu stie care-i pricina, dar ea il linisti spunandu-i ca asa li se intampla cateodata lauzelor; ca totul se trage din pricina fierbintelii de ieri si ca-n scurta vreme avea sa-i treaca...
Dar peste noapte, ajutorul de bucatar isi arunca privirea pe fereastra si vazu cum venea pe garla o rata, inotand de zor si intreband cu grai omenesc:
- Ce faci, imparate luminate? Dormi, ori veghezi pe innoptate?
Vazand ca cel intrebat nu raspunde, rata mai zise:
- Dar oaspetii mei s-au culcat?
si atunci ajutorul de bucatar ii raspunse:
- Dorm de mult, de cand s-a inserat!
Rata intreba apoi:
- Da' copilasul meu ce mai face?
si ajutorul de bucatar raspunse:
- in leagan de matase doarme-n pace!
De cum auzi vorbele astea, rata isi recapata infatisarea imparatesei, intra in palat, ii dadu copilului sa suga, ii potrivi asternuturile si apoi, prefacandu-se iar in rata, o porni inot in susul garlei.
Veni asa doua nopti de-a randul, iar in cea de-a treia noapte ii spuse ajutorului de bucatar:
- Du-te si-i da de veste imparatului sa ia palosul si sa-l invarteasca pe prag, de trei ori, deasupra capului meu!
Ajutorul de imparat alerga si-i spuse imparatului tot ce vazuse si auzise. imparatul scoase palosul din teaca si, oprindu-se in prag, il invarti de trei ori deasupra ratei. si la a treia invartitura, numai ce vazu ca se preface rata iarasi in imparateasa: si era voinica, sanatoasa si plina de voiosie ca atunci cand o vazuse ultima oara. Cand auzi haina de mastera ca s-au schimbat lucrurile si ca imparateasa cea adevarata e din nou in palat, se grabi sa-i spuna fiica-sii:
- Hai s-o stergem de-aici cat mai e timp, pana ce nu pune imparatul slujitorii sa ne prinda si sa ne pedepseasca!
si chiar in noaptea aceea reusira sa se strecoare din palat si, mergand pe drumuri laturalnice, iesira din oras si trecura de hotarele imparatiei. Dar pe oriunde treceau ori cautau sa faca popas, oamenii le intorceau cu scarba spatele, si nu e de mirare: ca de cum dadea fata cea urata sa spuna o vorba, ii si sarea cate-o broasca din gura. si tot asa se facu ca nimeni nu se mai indura de ele sa le ajute in vreun fel. si pe drept cuvant gandeau oamenii in sinea lor: "Numai peste un om rau la suflet si cainos din cale afara poate sa cada asa pacoste!"
Ratacira ele asa din loc in loc, din tara-n tara, ca niste pribegi fara capatai, si nimeni nu voia sa auda de ele si sa le dea adapost.
Iar imparateasa cea tanara trai de aci inainte in bucurie si fericire impreuna cu imparatul si feciorul lor.
Fata mosului cea cuminte si harnica si Fata babei cea haina si urata
Aceasta pagina a fost accesata de 5448 ori.
