Lupul si cei sapte iezi

Lupul si cei sapte iezi

de Fratii Grimm


        A fost odata o capra batrana si capra asta avea sapte iezi, pe care-i iubea asa cum numai o mama isi iubeste copiii. intr-o zi, trebuind sa plece in padure ca sa le aduca de-ale gurii, capra stranse in jurul ei pe cei sapte iezi si le grai astfel:

        - Dragii mei copilasi, eu trebuie sa plec in padure. in lipsa mea, cautati de fiti cuminti si, mai cu seama, feriti-va de lup. Ca de-ar izbuti sa intre pacostea asta de fiara in casa, pe toti v-ar inghiti si n-ar mai ramane nici macar un oscior din voi! Diavolul asta de lup stie sa se arate adesea sub chipul unei alte vietati, dar pe voi n-o sa va-nsele, sunt sigura, fiindca o sa-l puteti dibaci de-ndata dupa glasul cel dogit si gros si dupa labele cele negre.

Iezii luara aminte la cele spuse de capra si-i raspunsera:

        - Poti pleca fara grija, maicuta draga, c-om sti noi sa ne pazim de lup!

Capra behai a multumire si o porni linistita la drum. Nu trecu multa vreme, si numai ce batu cineva la usa, strigand:

        - Dragi copilasi, deschideti usa, ca sunt eu, mama voastra. si-am adus pentru fiecare cate ceva bun.

Dar iezii il recunoscura pe lup, dupa glasul lui gros si dogit, si raspunsera:

        - Nu deschidem, ca tu nu esti mama noastra! Glasul maicutei e subtire si bland, pe cand al tau e gros si dogit. Nu ne poti insela: Tu esti lupul!

Auzind el acestea, o intinse spre dugheana unui negutator si cumpara de-acolo o bucata mare de creta. Facu hap! o inghiti si glasul i se subtie, pasamite, chiar pe loc. Apoi grabi sa se reintoarca la casuta caprei si, cioc, cioc, batu din nou la usa. si c-un glas subtirel, striga;

        - Dragi copilasi, deschideti usa, ca sunt eu, mama voastra. si-am adus pentru fiecare cate ceva bun.

Iezii era cat pe-aci sa deschida, dar vezi ca lupul se dadu repede de gol... Cum nu mai avea rabdare, se proptise cu labele de pervazul ferestrei, cautand sa priveasca inauntru. si de cum ii zarira labele cele negre, iezii raspunsera-n cor:

        - Nu deschidem, ca mama noastra nu are labe negre ca ale tale. Nu ne poti insela: tu esti lupul!

Vazand el si de data asta ca nu-i poate amagi, pe data alerga la brutar si-i spuse:

        - M-am intepat la piciorul asta si te-as ruga sa mi-l ungi cu putina coca.

si dupa ce brutarul ii unse laba cu coca, lupul alerga intr-un suflet la morar si-l ruga si pe el:

        - ti-as ramane indatorat dac-ai presara nitica faina alba peste piciorul asta!

Morarul mirosi ca jupanul lup vrea sa umble cu soalda, ca se pregateste sa intinda vreo cursa cuiva, si se impotrivi cat putu. Dar cumatrul lup isi ranji coltii si se rasti la el:

        - Daca nu-mi faci pe voie, sa stii ca te sfasii! si morarul, ca un om fricos ce era, se grabi sa-i presare laba cu faina, numai sa-si scape pielea. Ca vezi, asa sunt unii oameni... Blestematul de lup isi lua picioarele la spinare si se infiinta a treia oara la casuta caprei. Batu la usa, cioc, cioc, si striga subtirel:

        - Dragi copilasi, deschideti usa, ca sunt eu, mama voastra! si-am adus pentru fiecare cate ceva bun. Dar iezii se grabira sa-i raspunda:

        - Arata-ne mai intai laba ca sa vedem de esti intr-adevar maicuta noastra si apoi ti-om deschide.

Hotomanul de lup ridica laba pana la fereastra si cand vazura iezii ca-i alba, nu se mai indoi nici unul si, tranc, trasera ivarul de la usa. si ce sa vezi, in prag isi ranjea coltii lupul!

1

        Iezii incremenira de spaima si dadura sa se ascunda care incotro. Unul sari, tusti, sub masa, al doilea se tupila in pat, al treilea se vari in vatra, al patrulea se furisa in bucatarie, al cincilea intra in dulap, al saselea se piti sub lighean si al saptelea se adaposti tocmai in cutia pendulei.

        Lupul ii dibaci insa care pe unde se ascunsese si cum n-avea vreme de pierdut, ii insfaca pe rand. si asa se facu de apucara cu totii drumul gatlejului... Numai pe iedul cel mic, care se ascunsese in cutia pendulei, nu fu chip sa-l gaseasca. Dupa ce-si umfla burdihanul, lupul iesi alene din casa, se intinse pe covorul de iarba verde, la umbra unui copac, si adormi bustean.

        Trecu ce trecu, dar nu prea mult, si mama capra se intoarse din padure. si mai-mai sa-si iasa din minti de ce-i vazura ochii... Usa se hatana data in laturi si toata casa era vraiste. Scaunele, bancile, masa zaceau rasturnate; pernele si plapuma fusesera smulse de pe pat, iar din lighean nu mai aveai ce alege. Cat despre iezi, nici urma. Striga capra pe fiecare, pe nume, dar nimeni nu raspunse. Cand dadu sa-l strige si pe praslea, deslusi de undeva un glas inabusit:

        - Maicuta draga, eu sunt aici, in cutia pendulei!

Capra il scoase de acolo pe iedul cel mic si el prinse a-i povesti cum i-a inselat lupul si cum i-a insfacat apoi pe cei sase fratiori mai mari si le-a dat drumul pe gatlej... Acu' nu mai trebuie sa va spun eu cat i-a plans biata capra, ca va inchipuiti singuri!

        Ca sa-si mai ogoiasca durerea, capra iesi din casa si iedul cel mic, ca umbra, dupa ea. si ducandu-se ei spre gradina, il zarira pe lup sub un copac, dormind si sforaind de tremurau crengile.

        Capra cata la el, cercetandu-l din toate partile, si ramase ca nauca... Pasamite, bagase de seama ca-n burduhanul lui cel umflat se misca si se zvarcolea ceva.

        "Doamne, Dumnezeule, gandi capra, oare n-or mai fi traind bietii mei copilasi, pe care i-a inghitit talharul de lup?"

il trimise pe praslea fuguta acasa, sa aduca foarfeca, ac si ata, si, faass! taie burdihanul lupului! N-apucase bine sa faca o taietura, ca un ied si scoase capul afara. si-n timp ce taia mai departe, iezii incepura sa sara afara, unul dupa altul. si erau vii si nevatamati toti sase; in lacomia ei, dihania ii inghitise asa intregi cum erau, fara a-i mai mesteca. si tin-te bucurie! Prinsera a o imbratisa pe maicuta lor draga, saltand intr-un picior ca un croitoras cand e ginerica. Dar batrana ii potoli, indemnandu-i sa vada de-un lucru ce nu suferea amanare:

        - Mai bine v-ati grabi sa aduceti niste bolovani, ca sa umplem cu ei burdihanul nelegiuitului asta de lup, cat mai zace toropit de somn!

Iezii incepura a cara la repezeala bolovani si indesara in burdihanul dihaniei cat de multi incapura. Apoi batrana ii cusu repede burta la loc si misca acul cu atata iscusinta, ca lupul nici macar nu apuca sa simta ceva.

        Dupa ce se satura el bine de somn, se ridica anevoie in picioare si cum bolovanii din burta ii pricinuiau o sete grozava, porni catre o fantana, cu gandul sa-si potoleasca setea.

Dar cum incepu sa umble, zdronca-zdronca, prinsera a se izbi si bolovanii in burduhan. si parca presimtind ca la mijloc nu-i lucru curat, incepu sa strige:

                                Ce tot sare-ncolo-ncoace,

                                Prin stomac, si nu-mi da pace?

                                Iezii sar. Asta asa e!

                                Sau, cumva, or fi pietroaie?!

si cand ajunse la fantana si se pleca sa bea apa, bolovanii cei grei il trasera la fund. Cei sapte iezi vazusera de departe toata intamplarea si, venind tot intr-o goana, strigau cat ii lua gura:

        - Lupul a crapat! Lupul a crapat!

si de bucurie, incepura a juca imprejurul fantanii, impreuna cu maica lor, capra cea batrana.






Lupul si cei sapte iezi


Aceasta pagina a fost accesata de 4027 ori.
{literal} {/literal}